piept cu bulbi de lumină

în mâneca zdrenţuită a străzii 
încremenite în aer 
gângănii fluide curg 
pe sub roţile ambulanţelor
viaţa atârnă de tuburi 
incertitudine sticloasă 
ca obrazul unei ape neclintite 
într-o lume de caroni muţi
plecare 
cuvântul se strecoară cu nerăbdare 
între noi 
femeile de-acum surde
niciodată nu vom da drumul 
peştilor zburători 
din acvariul cu dinţi
în menghina feţei nădejdea s-a ascuţit
buzele roase au amorţit
gura mea e tăcere
sirena din creier se vaită 
îl învârte 
nimic altceva 
omenesc 
nu se aude
în plânsul copilului cu mâinile înţepenite pe clanţa uşii zidite 
e ceva ce nu poate fi ascultat
în horcăitul calului alb cu picioarele înţepenite pe clanţa uşii zidite 
e ceva ce nu poate fi ascultat
timpul solid sprijină un cer greu 
impasibil
trei ore cât trei decenii 
de somn neomenesc
intru 
gheţarul de frică plesneşte
întunericul din pieptul mamei adăposteşte 
promisiunea mea cu tălpi încă fierbinţi
acesta e drumul pe care nu mai vreau să trec 
un câine a rămas 
din încăierarea cu tunica morţii
ochii lui înguşti ca lamele de ras taie noaptea 
felii
miezul împroaşcă lumină